Articol de presă
Campania de conștientizare și educare DNSH
Apa și Resursele Marine: „Nu arunca deșeuri în apă sau pe malul lacului Belona!”
Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Eforie derulează campania de conștientizare și educație
DNSH (Do No Significant Harm – „A nu prejudicia în mod semnificativ”)
Împreună pentru Orașul Eforie sustenabil!
Protejează ecosistemul lacustru și bucură-te de Lacul Belona în mod responsabil!
Campania se desfășoară în cadrul proiectului cu titlul
„Amenajarea obiectivului turistic natural de utilitate publică – Lacul Belona, Orașul Eforie”.
Obiectivul de mediu „Utilizarea durabilă și protecția resurselor de apă și marine”: proiectul de investiții nu trebuie să prejudicieze starea bună a corpurilor de apă.
Lacul Belona este un ecosistem sensibil, iar calitatea apei depinde de comportamentul utilizatorilor zonei amenajate.
În timpul lucrărilor de execuție, conform legislației naționale privind protecția mediului, nu au fost deversate ape uzate, reziduuri sau deșeuri de orice fel în apele de suprafață sau subterane, pe sol sau în subsol. Au fost luate toate măsurile necesare pentru a nu fi afectate apa lacului Belona, apa Mării Negre, apele subterane, precum și lucrările hidrotehnice existente. S-a evitat orice evacuare de ape uzate în apele de suprafață și în subteran.
Execuția și traseul în plan a aleii pietonale, a pistelor pentru bicicliști, precum și a altor viitoare lucrări amplasate pe malul lacului Belona, permit accesul și posibilitatea intervenției, în orice moment, la conducta de evacuare în mare, pe plaja „Belona”. În timpul executării lucrărilor s-a evitat depozitarea oricăror tipuri de deșeuri pe mal sau în zona de protecție a lacului.
Pe toată perioada executării lucrărilor de construcție, pentru a reduce riscul de poluare a apelor și a solului, toate utilajele au fost verificate zilnic pentru a identifica eventuale scurgeri de combustibili sau uleiuri. De asemenea, organizarea de șantier nu s-a aflat în apropierea cursurilor de apă sau a zonelor de captare a apei din subteran.
Proiectul a prevăzut măsuri suplimentare, prin realizarea de sisteme de fântâni și cascade pentru a spori procesul de oxigenare a apei în cazul proiectelor de ecologizare a lacurilor: au fost furnizate și instalate 5 fântâni plutitoare, la locația de implementare a proiectului.
Pentru irigații se va folosi apa din lac, ce va fi filtrată și pompată de către o stație de ridicare a presiunii complet automatizată. Pornirea și oprirea pompelor din stație se va face automat, prin presostatul ce va monitoriza scăderea presiunii din conducta de alimentare a aspersoarelor.
UAT Orașul Eforie poate hotărî implementarea de măsuri suplimentare, care să fie în concordanță cu legislația în vigoare în ceea ce privește calitatea în construcții și care să îmbunătățească factorul de adaptare la utilizarea durabilă și protejarea resurselor de apă. Acest factor poate fi îmbunătățit și după finalizarea lucrărilor de construcții, în perioada de sustenabilitate, prin măsuri ulterioare suplimentare, cum ar fi instalarea unui sistem de colectare a apei de ploaie pentru a fi folosită la irigarea plantelor și pentru alte activități non‑potabile.
Proiectul nu implică modificări ale regimului hidrologic al Lacului Belona și nu presupune deversări de substanțe poluante în apă. Sunt prevăzute măsuri de prevenire a poluării accidentale, precum și acțiuni de informare și conștientizare a utilizatorilor privind protecția resurselor de apă, în concordanță cu obiectivele RSO5.1 privind protejarea patrimoniului natural.
Proiectul respectă cerințele DNSH privind protecția resurselor de apă.
Date de contact
Str. Progresului nr. 1 Eforie Sud, județ Constanța
Telefon/Fax: 0241/748.633 0241/748.979
