COD ROȘU DE PLOI ABUNDENTE PENTRU EFORIE
Avertizări valabile începând din seara zilei de 6 octombrie 2025
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări meteo pentru zona Eforie, unde sunt prognozate ploi torențiale, vânt puternic și acumulări semnificative de apă.
COD GALBEN
Interval: 6 octombrie, ora 10:00 – 7 octombrie, ora 21:00
Fenomene: ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului
Zone afectate: Dobrogea
Se vor acumula 25–30 l/mp, izolat 40–50 l/mp. Pe litoral, vântul va sufla cu rafale de 50–70 km/h.
COD PORTOCALIU
Interval: 7 octombrie, ora 21:00 – 9 octombrie, ora 10:00
Fenomene: intensificări ale vântului, ploi abundente
Zone afectate: Dobrogea
COD ROȘU – PLOI ABUNDENTE
Interval: 7 octombrie, ora 21:00 – 9 octombrie, ora 10:00
Zone afectate: județul Constanța (inclusiv Eforie)
Se vor înregistra cantități de apă ce pot depăși 110–120 l/mp în intervale scurte de timp.
Specialiștii avertizează că situația se poate agrava, iar avertizările pot fi prelungite sau ridicate la un nivel superior, în funcție de evoluția vremii.
Măsuri luate de Primăria Eforie
Primăria Eforie, împreună cu operatorii de utilități, a mobilizat echipe specializate și utilaje pentru a preveni și gestiona efectele fenomenelor meteo extreme:
- Receptorii pluviali, rigolele și căminele de vizitare sunt decolmatate permanent pentru menținerea funcționalității rețelei de canalizare.
- Se îndepărtează resturile vegetale din zonele de risc.
- Echipele de intervenție acționează pentru înlăturarea arborilor care prezintă pericol de prăbușire.
Recomandări pentru populație
- Evitați deplasările inutile pe durata avertizării și asigurați-vă un minim de provizii.
- Nu vă adăpostiți și nu treceți prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau clădirilor în construcție.
- Locatarii de la parter și cei cu subsoluri sunt rugați să protejeze bunurile de eventuale inundații.
- Proprietarii de șantiere trebuie să securizeze materiale, schele și utilaje.
- Conducătorii auto:
- nu parcați pe grătarele pluviale sau gurile de canal;
- evitați oprirea sub arbori sau cabluri electrice.
Pentru sesizări și situații de urgență
Dispecerat Poliția Locală: +40 728 281 870